Spirala 1: Descriere

TABEL DE CONȚINUT

A. Descrierea Procesului

Acest proces este alcătuit din mai multe Călătorii Șamanice. La fiecare întâlnire se lucreazăcu o călătorie șamanică ghidată, structurată, în care eu, folosindu-mă de tobă și de voce, te voi îndruma cu blândețe prin mai multe stadii discrete (portaluri și intrări) către o stare extinsă sau vizionară de conștiență. Procesul este ghidat astfel încât tu vei putea obține o stare de conștiință extinsă perceptivă care include experiența vizionară, auditorie și kinestezică.

Acest proces face parte din formarea pe care am primit-o de la Howard G Charing, în cadrul cursului de Training pentru Practicieni în Vindecarea Șamanică și Recuperarea Sufletului și din formarea în șamanismul Celtic din Avalon (Glastonbury) al Zeiței Mama, inițiere în Preoția Zeiței Brigid. Am încorporat și adaptat acest set de practici în activitatea mea de vindecare în lucrul cu Zeița Mamă. 

Acest program este menit să funcționeze pentru oamenii care n-au avut nici o experiență sau expunere anterioară la călătoria șamanică sau șamanism. În acest proces, ești îndrumat/ă cu blândețe să te conectezi la Arhetipul Zeiței Mamă cu care rezonezi, de la care poți primi cunoaștere revelatoare și introspecții personale, apoi vei fi ghidat/ă înapoi către starea cotidiană de conștiență și către realizarea și implementarea în lumea fizică a experienței vizionare.

Acest lucru poate fi văzut și în legătură cu perspectiva unei practici holistice occidentale care la suprafață este similară cu călătoria șamanică, precum hipnoterapia, vizualizarea ghidată și diversele modele ale psihologiei transpersonale, toate acestea lucrând cu imaginația activă și cu paradigma că realitățile non-ordinare sunt extensii ale psihicului nostru interior (subconștientul), niveluri mai profunde ale minții, arhetipuri interioare și colective.

În cadrul ședinței de lucru, folosesc toba, conform metodei tradiționale utilizate de șamani, de-a lungul multor mii de ani, pentru a transforma în siguranță conștiența, pentru a invoca o stare vizionară și pentru a te aduce înapoi în realitatea cotidiană pe deplin împământat/ă.

B. Principalele aspecte ale acestei abordări sunt:

  • Procesul este controlat de către client, și nu de facilitator. Menirea facilitatorului este să ghideze clientul prin stadiile procesului. Clientul semnalează, fie verbal, fie printr-un semn non-verbal prestabilit, atunci când încheie un anumit segment sau ajunge într-un loc stabilit și este pregătit pentru următorul stadiu al călătoriei.
  • Clientul nu necesită nici o cunoaștere anterioara în șamanism sau experiență cu călătoria șamanică. 
  • Procesul este un „sistem deschis” și poate fi adaptat după nevoile clientului la momentul respectiv în cadrul unei structuri bazate pe insight-urile și experiența practicianului și feedback-urile de la client.

Procesul „Îmi iau puterea înapoi!” reprezintă o călătorie de vindecare profundă care începe cu o ședință de Recuperare a Sufletului. Apoi, următoarele călătorii șamanice reprezintă extinderea muncii de Recuperarea Sufletului, ca parte a unui proces de integrare desfășurat de-a lungul mai multor ședințe, spre deosebire de varianta unei singure întâlniri, deci reprezintă o continuare structurată pentru client.  Procesul oferă susținere pentru clienții aflați în situații de criză în viața lor. Ar putea fi vorba de o problemă importantă care necesită luarea unei decizii dificile sau ar putea fi vorba de o situație de care sunt conștienți, dar nu se simt suficient de împuterniciți să o schimbe sau să o influențeze.

C. Teme posibile de lucru:

rana respingerii, rana abandonului, rana umilinței, rana trădării, rana nedreptății, răni din copilărie, pattern fractalic transgenerational moștenit etc.

D. Elementul principal – clientul lucrează direct cu Ghidarea Zeiței Mamă

Zeița Mamă cunoaște persoana la perfecție, precum și istoria ei personală, circumstanțele din viața clientului și simbolistica cu care lucrează persoana. În Călătoria Șamanică, clientul îi cere Zeiței Mamă o cale de a realiza și a de a aduce în viața lui sfaturile primite. De obicei, Zeița Mamă îi oferă persoanei o practică sau o ceremonie concretă pe care s-o efectueze, într-un limbaj pe care acesta îl (re)cunoaște. Această practică stă întotdeauna în puterea și capacitatea fizică a persoanei.

E. Descrierea Călătoriei Șamanice

Toba cântă încontinuu, tempo-ul și volumul scade în timp ce vorbește practicianul, iar când acesta nu vorbește toba cântă ca într-o călătorie șamanică tipică. Primul sunet pe care noi îl auzim sunt bătăile inimii mamei, când suntem în pântec. Toba are puterea de a ne conecta cu ritmurile inimii. Participantul este ghidat, fie către „Lumea de Jos” (Subconștient/Emoție), fie către „Lumea de Sus” (Spirit), adică în acel loc în care se simte cel mai confortabil. 
Procesul duce la întâlnirea de către persoană a Arhetipului Feminin a Zeiței Mamă, care îi apare în forma cea mai acceptabilă pentru ea. La această întâlnire, persoana poate primi cunoaștere revelatoare, o înțelegere și o cunoaștere mai profundă asupra unor probleme importante sau a circumstanțelor din jurul acestora, iar deseori ea are o experiență kinestezică puternică pe care o simte autentică.

F. IMPORTANT! – Recuperarea de Suflet este o tehnică de dezvoltare personală și spirituală și nu trebuie privită ca un substitut al psihoterapiei. Uneori Recuperarea de Suflet poate implica experiențe dramatice însoțite de reacții fizice și emoționale foarte puternice.

F. Acestă Spirală NU este recomandată femeilor însărcinate și persoanelor:

care suferă de boli psihice grave, care urmeaza un tratament psihiatric, cu probleme cardiovasculare, care suferă de hipertensiune arterială, care au suferit recent intervenții chirurgicale, fracturi, infecții acute sau crize de epilepsie.

*Ședințele Opționale A și B

NU fac parte din Spirală. Rolul lor este să te sprijine dacă simți nevoia să lucrezi mai în profunzime.

*Ședințe separate de Spirală

În funcție de nevoile tale, ai libertatea să-ți creezi propriul process de vindecare, pe care să-l parcurgi în ritmul tău!
Dacă nu simți să parcurgi toată Spirala, poți alege să lucrezi orice temă din spirală sau din ședințele opționale.
Dacă nu ai găsit nici o temă care să răspundă nevoilor tale, putem să personalizăm ședințele în funcție de nevoile tale din momentul prezent.

Art: @tarnellisart

Vrei să te ținem la curent?

Primește cele mai valoroase articole ale noastre direct pe e-mail.

Articole interesante