Ritual de Luna Plina

TABEL DE CONȚINUT

1. Luna Plina

Simbolizeaza incheierea unui capitol, este momentul in care putem sa dam drumul la lucrurile pe care nu le mai dorim sa le pastram.
Luna Noua marcheaza inceputul ciclului si Luna Plina este momentul eliberarii. Ritualul de Luna Noua are de-a face cu creatia, manifestarea, nasterea si renasterea, iar cel de Luna Plina incheie ciclul, reprezinta moartea, schimbarea.
La Luna Plina energia este puternica si intensa. Acest val ne permite sa luam masuri, in special in ceea ce priveste intentiile lansate la Luna Noua.
Razele Lunii lumineaza acele lucruri care interfereaza cu evolutia noastra spirituala. Odata ce am constientizat lucrurile care ne blocheaza, ne este mai usor sa le dam drumul.

2. Lucruri la care poti sa dai drumul

O veche identitate, comportament, relatie, job, situatie, tipar mental, frica de schimbare, cautarea raspunsurilor in exterior in loc sa le cauti in interior, la credinta ca nu esti suficient de bun, aprobarea celorlalti, manipulare, control, dependenta de alimente, medicamente, suferinta din relatii nesanatoase, dureri fizice, dureri emotionale, atitudini nesanatoase etc.
Chiar daca nu simti sa faci un Ritual, gandeste-te in aceasta zi la ce esti pregatit sa dai drumul, stai in tacere sau du-te in natura. Seteaza-ti intentiile si lasa Luna Plina sa-si faca treaba.

3. Cand sa faci ritualul

Nu toata lumea are timp sa faca ritualul fix in momentul de Luna Plina, si asta nu ar trebui sa fie un impediment, energia Lunii se simte si inainte si dupa. Poti face ritualul cu o zi inainte, in ziua respectiva (cand poti) sau a doua zi. Important este sa-ti faci timp pentru tine.

4. Ritualul Personal

Ritualul marcheaza transformarea interioara intr-un mod formal, ceremonial.
Ritualurile sunt o modalitate de a marca punctele de cotitura in viata ta. Ele pot fi folosite pentru a intampina cu bine schimbarile intr-un mod simbolic. Iti poti crea propriul ritual, importanta este prezenta ta completa in acest moment.
Este necesar sa-ti creezi un ritual, care are sens pentru tine, si iti aduce bucurie, in loc sa incerci sa faci un ritual propus de altcineva (exceptie fiind cercurile care sunt create special pentru acest moment precum Cortul Rosu – Cercurile de meditatii de Luna noua/plina, Taberele Shamanice etc.). Tu iti cunosti cel mai bine povestea personala si stii ce-ti poate infuza ritualul cu putere si frumusete, bagheta magica este intentia + imaginatia.
Am sa va recomand cateva unelte de lucru, dar va invit sa le folositi si pe cele cu care rezonati si sa va creati ritualul personal.

5. Prepararea pentru ritual

Poti face o baie cu apa sarata si uleiuri esentiale pentru a-ti curata campurile si energia inainte de ritual. Roaga apa sa-ti spele toate energiile care nu-ti sunt de folos, pentru binele tau cel mai inalt. Fa o meditatie, calmeaza-ti mintea, centreaza-te. Poti folosi muzica sau pur si simplu poti sa stai in tacere. Sau poti sa faci doar meditatiile inainte de ritual si baia dupa.

6. Unelte de fumigatie

Aceste unelte curata energia, in functie de preferinte poti folosi : palo santo, salvie, tamaie, betisoare parfumate, uleiuri etc.
Foloseste fumul pentru a-ti curata campurile energetice (dai cu fum in jurul corpului) si spatiul in care urmeaza sa faci ritualul (dai cu fum in toata camera).

7. Altarul

Te invit sa-ti creezi un altar pentru acest moment. Altarul este locul in care ne adunam obiectele sacre: statuete, amulete, cristaluri, pietre, pene, imagini, geometrii sacre, lemn etc.

Poti folosi si reprezentari ale celor 4 elemente.
Foc: o lumanare sau o unealta de fumigatie care arde.
Apa: un bol cu apa sau o scoica.
Aer: o pana sau tot un obiect de fumigatie care arde.
Pamant: un cristal, pamant.

Mai ai nevoie de o hartie, un pix, 2 boluri – unul pentru a arde in el hartia si un bol in care ai apa.
Fumega si altarul.
Daca ai cum sa faci acest lucru afara, sub Luna Plina, intr-un spatiu intim, ar fi minunat.

8. Protejarea si deschiderea spatiului

Conecteaza-te la ghizii tai si invita-i in spatiul sacru. Roaga-i sa te protejeze si sa te asiste, pentru binele tau cel mai inalt.
Te poti conecta cu energia Lunii, cu Divinul Feminin si Mama Pamant, sfinti, ingeri, maestrii ascensionati, spirite ale naturii, ghizi galactici etc. Nativii Americani se conecteaza cu cele 7 directii si le invita in spatiul sacru pentru protectie si indrumare. (Nord – Sud –Est- Vest, Tatal Cer, Mama Pamant si a saptea directie este inima ta/spiritul).

9. Impamantarea si conectarea cu Cerul

Impamantarea este importanta in orice moment, pentru a sta conectat cu energia pamantului. Semnele ca nu esti impamantat pot fi starile nervoase, mania sau gandurile care nu-ti dau pace etc. De multe ori uitam sa simtim Pamantul.

 Un exercitiu simplu de impamantare:

Inchide ochii si contecteaza-te la respiratia ta;
Vizualizeaza ca esti un copac si ca radacinile tale se adancesc, strat dupa strat, pana in centrul Pamantului, pana unde este un cristal;
Vizualizeaza cum radacinile tale imbratiseaza cristalul si cum prin inspiratie tragi prin radacini energia acelui cristal, prin picioare, pana in inima. Simte energia Mamei Pamant in inima ta. Simte conexiunea creata si cum esti hranit de aceasta energie, fiind ancorat in centrul Pamantului;
Ridica energia din inima si las-o sa iasa prin crestetul capului pana la Tatal Cer;
Vizualizeaza apoi cum, de la Tatal Cer se revarsa o lumina care iti intra prin crestetul capului si curge prin toata fiinta ta, hranindu-te, pana ajunge la cristalul din Mama Pamant;
Simte cum Cerul si Pamantul danseaza in fiinta ta. Simte cum esti impamantat si sustinut.

10. Intentiile de Luna Plina

Dupa ce ai curatat spatiul de lucru si te-ai centrat, acum esti pregatit sa-ti setezi intentiile.
Scrie pe o foaie de hartie intentiile cu care vrei sa lucrezi la aceasta Luna Plina. – La ce vrei sa dai drumul? Ce esti pregatit sa schimbi acum?
Acest Ritual reprezinta o curatare.
Pe masura ce iti notezi intentiile, te angajezi sa-ti faci si partea ta de munca, prin actiuni concrete.
Gandeste-te la ciclul lunar care tocmai s-a incheiat, la experientele prin care ai trecut in ultima luna. Daca esti pasionat de astrologie vezi in ce semn zodiacal este aceasta Luna si in ce casa si mediteaza asupra acestei energii. Calendar Fazele Lunii

11. Acte simbolice

Aici intra in actiune creativitatea ta.

Purificarea cu ajutorul elementelor:
Focul si Apa sunt simboluri puternice de purificare.
Focul – consuma, transforma, arde vechiul;
Apa – curata, spala;

Exemple: 

Focul sacru – Iei o lumanare si un bol. Te conectezi cu energia intentiilor tale si le rostesti cu voce tare. Apoi rogi focul sa transforme si arzi foaia. Multumesti Focului si apoi arunci cenusa in apa. Poti sa-ti scrii intentiile pe un bat si sa-l arzi in foc. Actul de a arde simbolizeaza ca esti pregatit sa dai drumul.
Apa – Poti face ritualul apei, folosind un bol. Dupa ce arzi foaia, spala-te pe maini si pe fata, asta simbolizeaza ca te cureti de vechi si ca te pregatesti pentru noul inceput.
Poti sa-ti ingropi intentiile la un copac sau poti sa le legi de un balon/lampion si sa le dai drumul in aer.
Poti dansa pentru intentiile tale, iti pui muzica care iti place si dedici dansul lucrurilor la care esti pregatit sa dai drumul. Poti sa te rogi, sa canti un cantec, sa canti la toba shamanica sau la orice alt instrument, poti face orice iti aduce bucurie, scopul fiind curatarea.

Declara cu voce tare: Sunt pregatit sa dau drumul! Asa sa fie!
Dupa ritual stai in tacere cateva momente, lasand energiile sa se aseze.
Dupa ce ai dat drumul, arde ceva din lista de unelte de fumigatie. Foloseste fumul pentru a-ti curata campurile energetice (dai cu fum in jurul corpului) si spatiul in care ai facut ritualul (dai cu fum in toata camera).

12. Incarcarea cu energia Lunii

Acum te poti incarca cu energia Lunii si pentru asta iti recomand sa-ti imaginezi cum inspiri lumina Lunii prin crestetul capului in toata fiinta ta. Da-ti voie sa te incarce si sa primesti ce ai nevoie in acest moment.

13. Inchiderea spatiului sacru

Dupa ce ai terminat ritualul, inchizi spatiul sacru pentru a multumi aliatilor pentru protectie si asistenta.

14. Sustinerea intentiilor

O mare parte din succesul intentiilor de la Luna Plina, consta in ce faci dupa. Gaseste modalitati prin care iti pastrezi in consiinta angajamentul facut. Important este sa ai ceva vizibil/palpabil care te tine conectat cu angajamentul de a lucra la intentiile tale. Noteaza-ti intr-un jurnal progresul.
La Luna Noua o sa plantam noi intentii, pe care dorim sa le manifestam in viata noastra.

Sa aveti o Luna Plina binecuvantata!

Marilu Romedea

Vrei să te ținem la curent?

Primește cele mai valoroase articole ale noastre direct pe e-mail.

Articole interesante